Ce faci cand iti vine sa strigi, cand simti ca nu mai poti sa fi cum ai fost pana atunci, cand toata fiinta ta striga ca merita o schimbare, ca tu esti inconstient de conexiunea cu Universul si in adancul tau stii asta. Starea de agitatie, de repilsie fata de tot ce te inconjoara e doar o extrapolare a ceea ce traiesti in interior, a felului in care vezi lumea in clipa respectiva.

Partea buna este ca, daca dai la o parte valul de ceata care iti distorsioneaza viziunea asupra lumii permiti Luminii sa intre, sa te conecteze cu Sursa.

 

Am reauzit recent acest mesaj si m-a luat iar un fior de sus pana jos. Atat de profund mi se pare, atat de motivant, atat de real incat am simtit nevoia sa il mai impartasesc o data.

“Look me in the eyes” – mi se pare cea mai directa si sincera abordare pe care poti sa o ceri cuiva. Ochii sunt fereastra sufletului. Cu toate ca stiam de mult acest lucru, numai de putina vreme am experimentat personal ce vrea sa spuna acesta. A privi pe cineva in ochii si a simti felul lui de a fi a venit ca o surpriza placuta pentru mine, iar acest lucru ma duce cu gandul mai departe la un alt indemn care spune sa privesti o persoana in ochii si te vei indragosti de ea.

Va indemn sa aveti puterea de a privii in ochii, oricand si pe oricine.

 

Azi la radio am auzit o piesa foarte cunoscuta a Madonnei (The power of goodbye), insa pana azi nu am remarcat versurile si mesajul din ele.

Printre versurile pe care le-am auzit azi sunt urmatoarele:

Freedom comes when you learn to let go
Creation comes when you learn to say NO

Stau acum si ma gandesc ca destul de mult timp am fost pasiv la orice mesaj de dezvoltare personala, daca nu chiar de natura spirituala. Ma asteptam ca acestea sa vina dintr-o sursa acreditata, sa fie cineva recunoscut care sa poate da astfel de informatii.

Mesajul de care ai tu nevoie exista si urmeaza sa il primesti, nu mai conteaza forma de prezentare si sursa de provenienta, tot ce trebuie sa faci e sa il lasi sa intre, sa nu fi retincent.

© 2011 A thought on light Suffusion theme by Sayontan Sinha